Moon Time Bike 2015

De câțiva ani, la final de sezon și început de toamna, în București se organizează un fel de Revelion al biciclistilor.

Evenimentul, sub titlul MoonTimeBike propune un traseu spectaculos chiar in inima orașului, folosind la maxim porțiunile cele mai abrupte, mai sălbatice si mai spectaculoase din Parcul Tineretului și începe la căderea serii.

11228039_655263287943771_4356656573351297840_oNumărul de participanți este limitat la 150 și cicliștii sunt acceptați doar după anumite criterii (în special experienta la alte concursuri de MTB/XC) ceea ce sporește caracterul de sărbătoare, aici având ocazia sa-i întâlnești la un loc pe cei mai buni dintre cei buni (la care ne adaugăm noi – plebea).

Prima data am participat anul trecut si mi-a plăcut foarte mult atmosfera încinsa la maxim: o combinație intre spectaculozitatea traseului (ce combina coborâri abrupte terminate pe marginea lacului, urcări bruște și tot soiul de obstacole naturale – rădăcini, pietre sau artificiale – trepte, borduri) compania selecta a participanților și implicarea spectatorilor (fiecare incurajare strigata storcând parcă niște wați necesari pe urcările abrupte)

12039013_1070894856261677_8665764881289573525_oAșa că anul acesta am participat din nou. Traseul a fost modificat puțin iar cu câteva zile înainte plouase, asa ca veștile despre starea acestuia nu erau foarte îmbucurătoare.

Ajuns la start, după ce am prins numărul de concurs de ghidon si am socializat cu câțiva cunoscuți am pornit într-un tur de recunoaștere în care mi-am notat mental punctele nevralgice : a doua coborâre ( foarte abrupta și la finalul căreia erai despărțit de marginea lacului doar de o banda subțire de marcaj), nou introdusa a treia urcare printre boscheți (foarte întortocheata și alunecoasa) iar urcarea lunga (noroiul și iarba uda nu prea se împăcau cu cauciucurile mele) devenise mult mai dificilă față de anul trecut. În schimb am apreciat trecerea peste autoturism 🙂

Așadar, am pornit cu așteptări destul de reduse, mai ales ca nu ma simțeam prea bine ( acumulasem ceva oboseală și nu reușisem să mă hrănesc suficient), asa ca am decis sa merg cat de repede pot dar fără riscuri inutile.

 

12141095_655257047944395_5128873138348921125_oUșor, ușor am intrat în ritmul cursei și nu am avut incidente majore (spre deosebire de alți concurenți pe care i-am văzut tăvăliți destul de bine) însă deja după tura a doua ma simțeam cam istovit, și cu toate gelurile și izotonicele consumate,  după tura a treia am mers în regim de avarie. Cireașa de pe tort a fost momentul în care schimbătorul fata (proaspăt înlocuit) s-a deplasat și a început sa facă figuri (nu mai puteam schimba pe foaia mare). La un moment dat nici nu mai știam în ce tură sunt, funcționam ca un robot – concentrat pe următoarea urcare, mă linișteam pe puținele porțiuni plate și eram foarte atent la zonele înșelătoare cu rădăcini, frunze și noroi, ignorând blitz-urile și comentariile din jur. Când am fost depășit de fruntașii cursei (Dani Cristi si Marius Petrache) am răcnit un “Nuuuu!” cu ultimele puteri și am încercat sa accelerez însa m-am liniștit când am văzut panoul cu “Ultima Tura” și am redus ritmul.

După socotelile mele făcusem cam trei ture, însa se mare ca m-am mișcat mai bine ca anul trecut și am reușit sa completez 5 din cele 6 ture (din cauza traseului anevoios organizatorii au  renunțat la o tura).

12138450_654814807988619_2222293723970142372_oCum era de așteptat, organizarea a fost  impecabilă, iar sentimentul de a lua parte la un astfel de eveniment  – pe măsură. Nimic nu se compară cu coborârile printre copaci la limita aderenței având vizibilitatea cât spot de lumină de la far sau cu urcările cu inima bubuind acoperind strigatele de încurajare de pe margine.

 

După finish, am mai rămas câteva momente pentru a împărtăși experiențele din concurs cu prietenii dar mai ales pentru a-mi reface forțele cu ceva bunătăți de la corturile organizatorilor și satisfăcut m-am întors acasă pe bicicletă printr-un București parcă mai liniștit ca oricând.

Tura strava:

 

26.2 km Distance

1:44:21 Moving Time

665 m Elevation

15.1 km/h Speed

Link Strava

Pozele sunt preluate de pe pagina de facebook a a evenimentului, drepturile de autor aparțin celor ce le-au publicat cărora le mulțumesc.
Advertisements