Dupa doua maratonuri de MTB cu diferente de nivel de peste 2000m (Azuga si Campulung – despre care nu am apucat sa scriu din motive obiective) la care m-am simtit depasit de nivelul de performanta fizica necesar unor ture ce pun accentul pe catarari, am hotarat sa incerc sa imbunatatesc aceasta latura. Asa ca nu am putut decat sa ma bucur de initiativa amicilor din PaniAgua de a aborda un traseu de sosea 100% montan – Transfagarasanul.
Tura s-a concretizat la sfarsitul perioadei de concedii (30 August) asa ca – in conditiile in care temperaturile la altitudinea de peste 2000 erau foarte joase – a trebuit sa pregatim echipament care sa ne permita confort termic (incalzitoare maine si picioare plus winstopper) atat pe portiunile de urcare in care ne supraincalzeam cat mai ales pe coborarile in viteza care iti inghetau nasul si urechile.
Am fost o echipa de 4: eu , R., S. si J. si am plecat de la Bucuresti dis de dimineata (6:30) pregatiti pentru urmatorul traseu: mers cu masina pana la lacul Vidraru, urcat pe bicicleta la Balea Lac pe partea sudica a Transfagarasanului, coborat aproximativ 10-20 Km pe partea de nord (spre Cartisoara) urcat inapoi la Balea Lac si intors la masina la lacul Vidraru.
Am ajuns la Vidraru cu putin peste 2 ore – mai bine decat estimasem – si am inceput imediat echiparea, prilej cu care am constatat doua surprize: atat Racheta Alba cat si bicicleta lui S. erau dezumflate pe spate. Eu am schimbat camera iar S. doar si-a umflat baieul, insa dupa aproximativ 10 minute a trebuit sa il schimbe cu unul de rezerva.
Ne asteptau aproximativ 45 de Km. pana sus la Balea Lac. Prima jumatate a fost destul de lejera, asa ca ne-am delectat cu privelistea lacului Vidraru ce se intrezarea printre copacii de pe partea stanga a drumului si cu verdele intens al padurilor de foioase ce urcau dealurile de pe partea dreapta a drumului a caror monotonie era intrerupta de cateva fire de apa (paraie sau mici cascade). Spre deosebire de partea nordica, aglomeratia pe partea sudica a Transfagarasanului se opreste la Vidraru, asa am fost treziti din reverie doar de cateva ori de cateva grupuri de motociclisti si cateva autoturisme.
Lucrurile s-au schimbat incepand cu Km 22 de la care a inceput urcarea, nu foarte agresiva, dar constanta si care a devenit destul de anevoiasa odata cu iesirea in golul alpin (dupa aproximativ inca 13-14 Km) odata cu intrarea in zona cu serpentine.
Peisajul a devenit mai auster si am inceput sa intrezarim in departare drumul care serpuia exact deasupra noastra, urcusul final parand din ce in ce mai greu de atins. Am strans din dinti si am incercat sa ma concentrez la drum, fara sa ma gandesc prea mult la cat am de urcat (eram deja la cota 1200, urcasem cam 400 de m si mai urmau inca 800).
Am avut un soc in momentul intrari in tunelul care face legatura intre cele doua parti ale muntelui – intr-o clipa am ajuns dintr-o zona scaldata in soare si incins de la atat urcat intr-o gaura neagra, rece si uda iar pana mi s-au obisnuit ochii cu intunericul m-am simiti ca in barlogul unui Alien. Cel putin ne atinsesem prima tinta – urcarea la Balea Lac. Am iesit din tunel intr-o alta lume, plina de tarabe si aglomeratie, de fum de gratare, masini si gura-casca, o viermuiala inconjurata de varfurile muntilor cuprinse de nori.
Dupa o scurta pauza in care am schimbat cateva impresii despre balciul care era in plina desfasurare si ne-am reimprospatat fortele cu cate un baton energeziant, ne-am echipat pentru cobarare. Am constatat ca se desumflase din nou roata de spate, dar am decis sa nu schimb camera (mai aveam una de rezerva) ci doar sa o umflu.
Am coborat cat sa iesim din zona aglomerata si ne-am oprit pentru a contempla Transfagarasan-ul ce se desfasura in valea austera ce cobora spre podisul Transilvaniei pe care il zarea, la mare departare, de parca priveam din avion.
Dupa un calcul rapid ne-am dat seama ca nu avem suficient timp sa coboram foarte mult spre Cartisoara, asa ca am mai coborat doar aproximativ 6 km (400 de m diferenta de nivel). A trebuit sa umflu din nou roata din spate, ocazie cu care am rupt valva camerei, dar fara sa piarda aer, asa ca am ramas in urma si am urcat singur inapoi la Balea Lac.
Inainte de coborare, am impartit un Kurtos Kalacs, am sorbit o Cola si am schimbat din nou camera de la roata din spate (care pana la urma pierdea si ea aer – la masina am ajuns iarasi cu roata pe jumatate dezumflata). Am trecut din nou prin tunel si am inceput coborarea catre lacul Vidraru.
Desi la urcarea nu ne-am dat seama, soseaua nu era intr-o stare prea buna, coborarea in viteza pe asfaltul plin de denivelari ne-a dat de furca, zdruncinandu-ne destul de puternic, asa ca am continuat coborarea intr-un ritm destul de precaut. Odata ajunsi pe portiunea finala de “plat”, oarecum odihniti dupa coborarea de 20 de Km am inceput din nou sa “simtim drumul” si am alergat pentru o vreme, bucurandu-ne de linistea acelor meleaguri, si de peisajului montan.
Cu cativa kilometri inainte de finish, am redus turatia si am stat la taclale pentru a trage concluziile de rigoare: a fost poate cea mai placut tura la care am participat, transfagarasanul fiind unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din tara, daca nu din lume. Iar dificultatea traseului ne-a prins foarte bine, atat fizic cat si psihic.
Speram sa abordam cu acelasi succes si partea nordica.
104.9 km Distance
4:50:01 Moving Time
21.7 km/h Speed
1969 m Elevation
Ture si altele 
Pingback: Piatra Arsă | Ture si altele