Încă de acum 5 ani (cum mai trece timpul!) particip cu interes la concursul de ciclism montan organizat de echipa BikeExpert lângă orașul Pucioasa. Sunt câteva motive întemeiate pentru care revin – organizarea perfectă, traseul spectaculos, apropierea de București dar și latura socială – evenimentul susține binecunoscuta asociatie MagiCamp ce oferă sprijin copiilor cu probleme grave de sănătate.
Atras de “legendele” care circulă printre cicliști și care vorbesc atât despre frumusețea locurilor prin care te poartă, despre atmosfera deosebită de pe vârful Românescu (punctul cel mai înalt al traseului – 1700 m) dar și despre provocările la care ești supus atât fizic cât mai ales psihic, anul aceasta am hotârât să particip la traseul lung (72 de kilometri cu diferență de nivel de 2300 de metri).
Din cauza condițiilor meteo, data inițială a concursului a fost amânată pentru 19 Octombrie. De data aceasta vremea a fost mai mult decât prielnică – chiar dacă în calendar ne aflam în mijlocul toamnei, a fost o zi superbă, însorită și cu temperaturi specifice unei veri timpurii (dar, după cum știe toate femeili din lume încălzirea globală e un moft).
Din București am plecat cu colegul de echipă Wheelsports Crew Florin și am ajuns în Pucioasa cu aproximativ o oră înainte de start, am recuperat imediat kit-ul de start de la cortul organizatorilor, am mai schimbat câteva impresii cu diverși prieteni cunoscuți (George de la “Sportul pentru tine” m-a amenințat că vrea să-și ia revanșa pentru Cheia) , ne-am echipat rapid, am făcut o ultima hidratare cu un suc de la Mixology Trailer, am ratat încălzirea (ne-globală) și ne-am așezat la start.
Au fost destul de puțini participanți la tura lungă și am pornit din centrul orașului Pucioasa într-un grup compact în spatele mașinii oficiale, defilând ca la paradă pe strada principală. Plutonul a fost subțiat de câteva “gâturi” ale șoselei și de înaintarea anevoiasă pe offroad din cauza urmelor de copite întărite de pe sol. Aceasta a fost prima urcare – 6 Km (de la cota 400 la 600m) până în varful unui deal pe care apoi îl coborâm vertiginos până pe malul râului Ialomița pe un single trail spectaculos ce șerpuiește printre copacii răzleți. Deja era foarte cald, iar decizia să-mi pun pe sub echipament un baselayer s-a dovedit nu tocmai cea mai bună.
Drumul pe malul râului este foarte scurt (sub 1.5 Km) și traversează apa pe un pod de metal pentru a ajunge în centrul Fieni-ului de unde începe cea de-a doua urcare – mai grea decât prima – chiar dacă panta medie este de 7% sunt câteva gâturi foarte abrupte așa că imediat ce am ieșit de pe drum ne-am aliniat frumos în șir indian și am străbatut alernativ zone de livadă, pajiște sau padure.
A trecut astfel prima oră de concurs și odată ajunși în vârful dealului coborâm printre pâlcuri de copaci până la albia unui pârâu, plină de noroi și pietroaie destul de mari, care îți pun la încercare tehnica, apoi intrăm pe asfalt chiar înainte de un punct de control unde traseul lung se desparte de cel scurt. Drumul urmează pe astfalt strada principală din Runcu și după aproximativ 5 Km devine drum forestier pietruit pentru încă 7 km. Este un fals plat clasic (pantă de 3%), sunt prins din urmă de George și chiar din primii metri formăm împreună cu un alt concurent un trenuleț de 3 oameni . Jumătate de oră schimbăm impresii și locul la trenă până părăsim brusc drumul pentru a începe dificila urcare către Vârful Românescu.
Prima bucată urcă prin pădure pe un drum forestier lat, însă din loc în loc cu șanțuri foarte adânci, porțiuni pe care trebuie să înaintăm cu grijă. Fiind mai experimentat în ale MTB-ului în general și familiarizat cu traseul, George merge în față și îl urmez îndeaproape, atent la drum și încercând să pastrez un ritm constant. Înainte să ieșim din pădure într-un luminiș în care se află refugiul Leaotă, panta devine prea abruptă și începem să împingem bicicletele. George rămâne în urmă, eu și celălalt concurent tragem de biciclete pieptiș peste pajiște șuntând astfel ultima curbă și ne oprim pentru o dușcă de Cola oferită de voluntarii staționați lângă refugiu.
La câțiva metri după refugiu se termină definitiv pădurea și încep pajiștile din golul alpin. Poteca se întinde în zare, punctată din loc în loc de concurenți aplecați asupra bicicletelor, împingând cu îndârjire pe panta cu înclinare de peste 20%. Chiar dacă a fost doar 1 Km, tot supliciul a durat mai mult de 20 de minute și imediat ce s-a înmuiat panta m-am aruncat în șa.
Vântul de pe culme purta crâmpeie de muzică și mi-am dat seama ca mă apropii de finalul apoteotic al cățărarii – am virat brusc 180 de grade spre stânga și am abordat urcarea pe coastă direct spre varful Românescu. La finalul cursei, am aflat de la ceilalți concurenți că punctul de alimentare era dotat cu o sumedenie de bunătăți – brânză, cârnați, jägarmeister etc însă eu nu am primit decât o re-alimentare cu apă a bidonului ca la US Air Force – direct din mers, plus câteva fotografii foarte reușite.
Încă de la mijlocul urcării prin pădure tricepșii femurali trimiteau semnale de crampe iminente însă acum deveniseră cu adevărat prezente. Din fericire am scăpat cu bine – treceam așadar după peste 3 ore peste pragul cel mai înalt al traseului și începeam coborârea – 3 Km de potecă presărată din loc în loc cu zone mai dificile – în special din cauza pietrelor instabile. Urmează apoi o porțiune foarte plăcută, de potecă prin pădure, plată și fără obstacole, 10 minute de binevenită relaxare după momentele de push bike, urcare în forță și încrâncenare pe coborâre.
Poteca se continuă cu altă treaptă de coborâre – 6 Km în care pierdem aproape 400 de metri altitudine, o porțiune pe care traseul curge ca un râu liniștit ce te face să înțelegi de ce iubim mountainbiking-ul, pâna ajungem în comuna Brebu.
Imediat ce drumul iese din localitate și devine din asfalt macadam, exact unde traseul devine comun cu tura scurtă, simt că nu mai sunt singur (toată coborârea de pe Românescu nu am văzut niciun alt concurent pe traseu – aproape o oră de singurătate). Binînțeles că George a reușit să mă prindă din urmă din nou și pornim împreună pe următoarul segment, ajungem în același împreună în vârful unui deal, însă imediat ce începe coborârea îl pierd definitiv de pe radar.
Următorii 5 kilometri urmez poteca vălurită, până ce ajunge într-o pădure deasă și începe să coboare mai abruptă, spre ieșirea din pădure fiind chiar o porțiune dificilă (pe rădacini expuse și cu două schimbări bruște de direcție).
Tecuseră peste 4 ore și 40 de minute de la start și începusem să simt oboseala așa am vrut să realimentez pentru un ultim efort însă terminasem cele 4 geluri pe care le luasem cu mine. Știam de la edițiile anterioare ce mă așteaptă – încă 9 kilometri într-o combinație de asflat și drum pietruit cu câteva urcări scurte dar care fiind spre final par mai grele, așa că am strâns din dinți, am trecut printr-un pârâiaș apoi din nou peste podul de fier de peste Ialomița și cu gândul la pastele și înghețata ce mă așteptau la sosire, am încercat să merg cât de repede se putea fără să activez crampele ce amenințau să-mi blocheze complet picioarele.
A urmat așadar o ultimă jumătate de oră chinuitoare, rămas și fără baterie la GPS nu puteam să apreciez cât mai am exact până la sosire, așa că am mers “la sentiment” până am recunoscut “Poteca Ascunsă” – ultima bucată de offroad înainte de porțiunea de asfalt ce coboară pâna la linia de finiș. Cu o ultimul dram de energie m-am strecurat pe potecă printre concurenții întârziați de la tura scurtă și odată intrat pe asfalt am aruncat o privire peste umăr să văd dacă am vreun urmăritor.
Din fericire nu venea nimeni, așa că nu avea rost să mai forțez, am trecut linia de sosire și cu un oftat din rărunchi, obosit dar în același timp mulțumit , m-am culcat (la propriu!) pe rampa de la Mixology Trailer.
Trei pahare de cola, o porție de paste, o înghețată de vanilie, o bere și 3 mici mai târziu mi-am revenit total. În timp ce schimbam între cunoscuți impresii de pe traseu am consultat rezultatele online și am văzut cu surprindere că am prins un loc pe podium (locul 3 la categoria de vârstă 40-49 de ani – am ajuns chiar după George care a fost pe locul 2)
Încheiam astfel o zi foarte frumoasă. Chiar dacă solicitant, traseul a fost desebit de frumos și a meritat fiecare dram de energie cheltuit. Organizarea s-a ridicat la nivelul cu care ne-a obșnuit echipa BikeExpert de la început și până la sfârșit. Întreaga atmosferă a fost de sărbatoare – oriunde întorceai privirea observai un zâmbet sau o bătaie prietenoasă pe umăr.
După festivitatea de premiere, obosiți dar parcă mai împliniți, ne-am urcat în mașină spre București lăsând în urmă un eveniment foarte reușit, cu gândul la următoarele experiențe ciclistice.
72 km Distance
5:07:20 Gun Time
15.0 km/h Speed
2446 m Elevation
Fotografii realizate de:
Cherestes Janos Csaba
Ana Georgescu
Cristina Ion
Traian Olinici
Ture si altele 
Pingback: Ultima evadare 2019 | Ture si altele